În 7 ani am ajutat aproape 2000 de oameni să treacă de cele mai provocatoare momente din viaţa lor legate de RELAŢII.
Ca traineri şi practiticieni NLP, putem să te ajutăm şi pe tine să recreezi armonia şi echilibrul acasă şi la serviciu

CURS NLP PRACTITONER

Descoperă metode practice şi exerciții psihologice din „arsenalul” elitelor mondiale
folosite în comunicarea şi relaţionarea eficientă pentru recrearea echilibrului
în RELAŢIA de CUPLU, de BUSINESS, în FAMILIE şi CARIERĂ

Oamenii ne pot aduce cele mai mari bucurii şi câştiguri sau cele mai dureroase dezamăgiri şi pierderi

Toţi ştim cum arată pentru fiecare dintre noi o Familie armonioasă, o Relaţie de Cuplu fericită sau o Afacerea de succes.
 
Şi poate avem idei, propuneri, abordări şi strategii ca să le ducem pe toate la un alt nivel.

Dar A ŞTI CEEA CE VREI, E FOARTE DIFERIT DE A REALIZA CEEA CE VREI. Consumăm timp, energie şi bani şi ne lovim mereu de aceaşi piedică – OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Şi felul în care ne percep

Modul în care reuşim să comunicam, să relaţionăm, ca să fim înţeleşi şi modul în care putem să colaborăm cu cei din jur şi să ne susţină în ceea ceea ce vrem să realizăm, devine pentru fiecare dintre noi poate cea mai mare provocare a vieţii.

Abia când suntem respinşi, părăşiţi, singuri, neapreciaţi, ne întrebăm: ”Unde am greșit, doar am făcut tot ce ştiam că trebuia?!”

Apoi frustrarea, îngrijorarea, disperarea, suferinţa ne fac să recurgem la manipulare

Începem să comunicăm şi să acţionăm agresiv pentru a putea prelua controlul. Iar dacă această agresiune e manifestată acasă. o luăm cu noi la serviciu sau dacă ea există la serviciu, o luăm cu noi acasă.
 
Iar consecinţele sunt grave pentru că toată lumea în jurul nostru (copii, partener, colaboratori) vor fi afectaţi de stărea noastră de furie. Intrăm într-un cerc vicios care ne aruncă în în situaţia de victime ale propriei noastre agresiuni manifestate faţă de cei din jur.
 
Dar dacă suntem sinceri, avem o șansă.Putem realiza ceea ce ştim că ne dorim.Dacă ar fi să alegem cauza principală a suferințelor şi eşecurilor noastre – dar și a eliberării noastre, cei mai mulți am putea realiza că educaţia în direcţia comunicării şi relaţionării are un rol decisiv.

Acest model de Comunicare şi Relaţionare aduce foarte multe beneficii,

DAR NU E CEVA CE POATE SĂ FACĂ ALTCINEVA ÎN LOCUL TĂU

Dacă cumva crezi asta acum, dorim să te aducem cu picioarele pe pământ și să înțelegi că este nevoie de muncă în treaba asta.

Probabil că intuiești deja: această muncă, de fapt, nu este propriu-zis muncă. Mai curând ESTE CUNOAŞTEREA MODUL ÎN CARE FUNCŢIONEZI TU ŞI CEILALŢI  şi A CREŞTEREA ABILITĂŢILOR care te ajută să te pui deasupra oricărei probleme sau provocări cu care te confrunţi în relaţiile personale şi profesionale , asta psihologic vorbind.

Muncești pentru tine, pentru ieşirea ta la lumină, pentru a te putea regăsi pe tine, pentru progresul şi calitatea Comunicării tale. Şi pentru că simt că îţi surâde ideea asta, e posibil totodată să te şi pună pe gânduri pentru că poate nu ştii cum să faci asta concret acum.

Iar aici intrăm noi în rolul de ghizi ai tăi, ca să-ţi facem munca ta uşoară. Nu suntem mai deştepţi decât tine şi nici mai norocoşi. Avem doar experienţa situaţiilor grele pe care într-un final le-am depăşit şi munca noastră alături de oamenii pe care i-am ajutat.

De multe ori, şi Loredana şi eu, am dat cu fundul de pământ. Ne-au dezamăgit şi ne-au trădat până şi cei mai dragi şi mai apropiaţi oameni de lângă noi. DIn cauza oamenilor am pierdut bani, bunuri, poziţie socială. Am căzut de multe ori în depresie şi în disperare. Pe scurt, oamenii cu care am interacţionat ne-au făcut să suferit cât pentru 10 vieţi şi ne-au determinat să ne pierdem încrederea.

Însă amândoi am renunţat la orgoliu care ne făcea să credem că le ştim pe toate şi ne-am agăţat de tot ce simţeam că ne poate ajuta, de cărţi, cursuri, mentori.

Secretul pe care l-am înţeles e că oamenii nu părăsesc familii, firme, instituţii, organizaţii. Ci oamenii părăsesc oameni. Şi că nimeni nu vrea să rupă sau să distrugă o relaţie care funcţionează deja. Iar ca să construieşti o astfel de relaţie funcţională e nevoie să gândeşti ca un lider adevărat, să influenţezi la nivelul emoţiilor şi nevoilor reale ale oamenilor şi să renunţi la modele manipulative în care „alunecă” majoritatea oamenilor. Şi tu să fii iniţiatorul unor astfel de relaţii

E momentul şi pentru tine să te decizi dacă eşti interesat de latura asta a vieţii şi dacă eşti la fel de dispus să sapi şi tu în tine, lucrând cu noi, ghidat 100% de noi.

Ce îți propunem noi, care este soluția noastră concretă?

Află Metoda prin care pui punct tensiunilor din relaţiile tale şi devii un om carismatic şi influent

Te invităm într-o călătorie de 5 luni de zile alături de noi, în care să dăm 100% lucrând împreună pentru a reconstrui relaţiile tale cu partenerii de viaţă sau de afaceri, cu copii şi membrii familiei sau cu angajaţii, colaboratorii şi clienţii tăi 

Te invităm alături de noi să muncim cot la cot pe o metodă structurată, clară și testată!

Asta înseamnă să fii dispus să muncești 2 zile pe lună, într-un weekend. Şi să aplici în afara orelor de curs tot ce experimentezi în sală.Te invităm la 5 module de curs, care au loc o dată pe lună. Mai jos găseşti calendarul.

La fiecare modul vei primi misiuni concrete pe care tu va fi nevoie să le execuți.

Toată această experiență o vom face sub forma de joc. Avem puncte, avem premii pentru tine. Am conceput o călătorie care te va ține captivat 5 luni.

Totul ca să reușești să ajungi la final, într-un echilibrul emoţional şi mental în relaţiile tale.

Sunt 18 de misiuni concrete de executat. Le vom explica pe toate, pe rând,în detaliu, până în măduva oaselor.

Eu sunt Ciprian Scutariu, Master Trainer NLP, Master Coach NLP, Autor, Antreprenor

Mulţi te învăţă cum să construieşti relaţii dar puţini îţi arată cum să te conectezi cu oamenii într-un mod autentic, la nivel emoţional
DESPRE CIPRIAN SCUTARIU

Cele mai mari provocări ale mele au fost legate de relaţiile cu părinţii, cu partenerul de viaţă, cu clienţii şi cu angajaţii.  Aşa că am simţit nevoia să mă îndrept spre Dezvoltare personală, însă asta nu m-a ajutat prea mult. Am învăţat că trebuie să-mi schimbi atitudinea şi gândirea, să descopră cum să comunic şi să relaţionez mai eficient, dar nu am înţeles foarte concret şi explicit ce am de făcut ca să reuşesc.

Momentul de ”aha”, a fost când am descoperit unelte clare de psihologie practică şi NLP.  Şi să înţeleg cum funcţionează oamenii, să-i înţeleg mai bine şi să descopăr ce se află în spatele comportamentelor lor, care sunt îngrijorările şi nevoile lor psihologice şi cum să creez o fundaţie solidă de respect şi încredere.

Şi pentru că pasiunea mea a fost dintotdeauna educaţia, am decis să-i ajut şi să-i învăţ şi pe alţii să aplice această psihologie practicăîn realţiile lor.



Eu sunt Loredana Scutariu, Master NLP Practitioner, Terapeut Medicină Alternativă şi Energetică

În primul rând, noi putem fi pentru tine viitori mentori care să te ajute să reușești în asta!
DESPRE LOREDANA SCUTARIU

Dorinţa mea de învăţare continuă m-a facut să nu pot avea un job si astfel am devenit antreprenor de la 23 de ani, să pot susţine cheltuielile legate de problema de sanatate a fiicei mele. Am dezvoltat businessuri cu cifre de 6 zerouri, dar pe interior mă consideram un nimeni.

Provocarea mea cea mai mare a fost ca nu am stiut să am o relaţie de cuplu, modelul meu de atunci fiind bazat pe cearta şi lipsa de comunicare.

Am decis să cresc interior la nivelul la care am ajuns să acumulez si în exterior. Astfel a parcurs mii de ore de curs în domenii de medicina, terapii alternative, business, vanzari, dezvoltare personală.

Călătoria interioară de peste 13 ani m-a adus pană la nivelul de lucru uşor şi rapid cu energiile subtile ale sufletului, de aceea folosesc tehnici de armonizare si vindecare a sufletului in terapiile pe care le practic.

Apoi în viaţa mea a apărut NLP-ul, care mi-a structurat toate aceste informaţii şi care mi-a luminat calea comunicării şi relaţiilor mele.

Acum sunt sotia lui Ciprian Scutariu, “sufletul meu geaman” aşa cum îmi place să îi spun. Este relaţia care a generat cel mai rapid mecanism de evoluţie în sufletul meu, fiind oglinda mea fidelă la orice oră din zi si din noapte la ceea ce gândesc, simt, vorbesc şi manifest.
Cel mai mult am învăţat să relationez alături de el, atât în cuplu, cât si cu copii şi cu cei din jur.

Trec prin mana mea peste 4000 de oameni intr-un an, cu care comunic şi interacţionez.

Iată cele mai importante BENEFICII pe care le ai dacă decizi să intri în acest program

Sunt rezultate concrete şi măsurabile pe care poti sa le atingi cu ajutorul acestui program

CUPRINSUL ŞI CALENDARUL CURSULUI

Ce înveţi la fiecare etapă şi cum te ajută concret în atingerea echilibrului în relaţiile personale şi profesionale

MODUL 1 – Cum să asculţi şi să comunici ca un Expert (18-19 ianuarie)

  • „Citirea” limbajului nonverbal şi interpretarea corectă a elementelor de limbajul trupului, pentru a ştii întotdeauna ce îţi comunică alţii, dincolo de cuvinte;
  • Adaptarea propriei comunicări şi alegerea atitudinii cele mai corecte pentru a transmite mesajele nonverbale cele mai eficiente, în funcţie de context şi interesul tău;
  • Citirea” limbajului ochilor (direcţiile privirii unei persoane indică strategia mentală şi lucrul la care se gândeşte)
  • Decodarea şi influenţarea pozitivă a emoţiilor celorlalţi, prin elemente de cuvinte şi limbaj non-verbal;
  • Principii de comunicare eficientă şi detensionare a oricărui conflict, prin tehnici psihologice subtile

MODUL 2 – Carisma personală în comunicare şi relaţionare (Etapa 1) (15-16 februarie)

  • Comunicare şi influenţare non-manipulativă
  • Persuasiune şi putere de influenţă, sau cum să ştii ce şi cum să spui, ca să fii convingător, în orice context
  • Identificarea şi stoparea manipulării emoţionale şi verbale, adică cum să identifici şi să dezamorsezi cele mai folosite tipare de manipulare şi deviere a atenţiei
  • Metode de empatie instantanee şi profundă, pentru crearea rapidă de conexiune emoţională cu oamenii
  • Ce este şi cum se accesează „carisma personală”, ca să o poţi activa în orice context;

MODUL 3 – Carisma personală în comunicare şi relaţionare (Etapa 2) (28-29 martie)

  • Folosirea feedback-ul pentru imbunatatirea performantei si a motivatiei
  • folosirea perspectivelor multiple in comunicare ca sa intelegi modul in care actioneaza, gandeste si simte interlocutorul tau si pentru luarea deciziilor eficiente
  • adaptarea stilului de comunicare in functie de tiparul de comunicare al interlocutorului pentru a te face inteles mai usor  

MODUL 4 – Schimbarea sau deblocarea gândirii oamenilor prin cuvinte. Puterea Întrebărilor (2-3 aprilie)

  • Calea uşoară de descoperire a erorilor de gândire prin sesizarea cuvintelor pe care le folosesc zilnic oamenii cu care interacţionezi;
  • Noțiuni şi exerciții de influențare, de a pune întrebări şi a sublinia cuvintele altor persoane, pentru o clarificare rapidă şi spulberare a înțelegerilor greșite;
  • Înveţi cum să descoperi „printre rânduri” intenţiile reale şi mesajele ascunse din cuvintele altor oameni;
  • Întrebarea generează un răspuns corespunzător, aşa că vei învăţa să pui întrebările corecte, pentru a primi cel mai eficient răspuns de la cei cu care comunici în afacerea ta;

MODUL 5 – Limbajului persuasiv (hipnotic) pentru influenţarea ideilor, deciziilor şi crearea motivaţiei (30-31 mai)

  • Principiile limbajului hipnotic şi rolul lui în provocarea schimbărilor profunde a oamenilor cu care colaborezi;
  • Cum să recunoşti ce emisferă a creierului are un om mai activă şi să îţi formulezi cuvintele şi propozițiile ca să convingi uşor şi pe înţelesul lui;
  • Cum să recunoşti construcţiile de limbaj hipnotic, din reclame şi mass-media că să le anulezi efectul asupra programării minţii tale;
  • Ce este subconştientul şi de ce este el principalul aliat al tău, chiar dacă ne-recunoscut până acum; Cum să comunici cu subconştientul celorlalţi
  • Cele mai eficiente tipare ale sugestiei şi auto-sugestiei, astfel încât să te motivezi pe tine şi pe cei din jur şi să obţii tot ceea ce îţi propui, fără efort sau amânare;
  •  

CÂT COSTĂ CURSUL DE NLP PRACTITIONER

Preţul integral pentru cele 5 module este de 800 de Euro, care poate fi achitat în 5 tranşe de 160 Euro pe lună.
Dacă vii la curs cu un partener, atunci puteţi plăti amândoi tranşa de 250 EURO pe lună. (adică 125 de Euro de persoană), Iar în acest fel poţi spune că vii gratuit la un modul şi plăteşti doar patru, şi tu, şi partenerul tău.
Preţul integral pentru cele 5 module este de 800 de Euro, care poate fi achitat în 5 tranşe de 160 Euro pe lună.
Dacă vii la curs cu un partener, atunci puteţi plăti amândoi tranşa de 250 EURO pe lună. (adică 125 de Euro de persoană), Iar în acest fel poţi spune că vii gratuit la un modul şi plăteşti doar patru, şi tu, şi partenerul tău.


Extra BONUSURI pe care le primeşti pe parcurs
Antreprenori-Mastermind-600x400.jpg
AUDIO.jpg

Pe lângă ceea ce ţi-am prezentat mai sus îţi oferim 2 bonusuri valoroase şi relevante pentru acest Proiect

BONUS 1 – 5 MASTERMINDURI – După fiecare modul, vom avea câte o întâlnire de aproximativ 3 ore în care vom discuta cum funcţionează tehnicile dobândite, vom da feedback şa ele şi vom face şi alte exerciţii şi tehnici care să reîntregească cunoştinţele de la curs


BONUS 2 – 5 ÎNREGISTRĂRI AUDIO CU INFORMAŢIILE DE LA CURS – Ele te vor ajuta să parcurgi de mai multe ori informaţiile şi exerciţiile de la curs şi în acest fel să integrezi şi să aplici şi mai bine toate tehnicile

GARANŢIE REALĂ ŞI CORECTĂ

Primește banii înapoi dacă nu ești mulțumit

Credem cu toată inima în acestă metodă pentru că ea ne-a ajutat cel mai mult în relaţiile noastre de-acasă şi de la muncă. O aplicăm de atât de multă vreme, ne-a adus așa de multe rezultate pozitive în viața noastră încât ne-a făcut să îți putem oferi cea mai bună garanție pe care probabil ai întâlnit-o până acum:

Ca să îţi fie uşor să iei decizia de a participa la acest curs, îţi oferim o garanţie 100% de returnare a banilor, dacă va exista vreun motiv că această metodă nu te-a ajutat deloc.

Oricând doreşti, pe parcursul cursului sau la final, îţi returnăm banii înapoi fără întrebări şi fără să-ţi cerem explicaţii.

Hai să recapitulăm ce anume primeşti de la noi

CÂT COSTĂ CURSUL DE NLP PRACTITIONER

De ce Programare Neuro-Lingvistică (NLP)

Cel mai important element în viața unui om sunt relaţiile de familie, de cuplu şi de carieră. Vrem sau nu vrem, facem parte din aceste sisteme şi interacţionăm cu oamenii din ele.

Iar asta devine extrem de simplu când înveţi arta comunicării şi construirii relaţiilor cu oamenii.

NLP-ul este o ştiinţă nouă, apărută în anul 1975 care a „furat” tot ce e mai eficient de la cei mai buni comunicatori ai lumii, din domenii diverse şi care au avut cel mai mare succes în a influenţa pozitiv oamenii din jur ( Virginia Satir, Fritz Pearls, Milton Erickson, Andrew Carnegie, Isus Hristos, Mahatma Ghandi,…),
si iți pune pe tavă modul lor de gândire, de acţiune şi de comportament. 

Cel mai important cuvânt din NLP este „modelarea”.

Modelare înseamnă să înveți cum gândește şi acţionează un om care are deja succes în familie, relaţii de cuplu, afaceri, care atrage prin felul lui de a fi, prin carisa pe care şi-a dobândit-o, prin modul în care emană şi primeşte respect şi încredere.

Pentru orice tip de RELAŢII mai bune, un absolvent de NLP devine  un maestru în comunicare

În această categorie intră mai multe abilități pe care un absolvent de NLP Business le stăpânește perfect.

  • capacitatea de a înțelege și interpreta corect toate mesajele verbale și mai ales non-verbale ale celui cu care comunică, „citești” chiar mult mai mult decât ar vrea interlocutorul să comunice.
  • capacitate automată de detectare a adevărului în discuțiile cu ceilalți, înțelegi instantaneu dacă cineva minte sau spune adevărul.
  • capacitatea de a capta atenția oamenilor și de a îi motiva, de a îi face să se simtă bine, de a schimba modul lor de gândire și a de a-i influența pozitiv.

 Ceea ce descoperi la acest curs îți schimbă perspectiva şi atitudinea faţă de oameni şi îţi ofera o nouă energie personală cu care sa-ti construieşti familia, cariera sau afacerea. Te transformă dintr-o persoana obișnuita într-un om extraordinar, eficient, comunicativ, carismatic, influent.

Contact

Dacă nu ai avut timp să citeşti toate informaţiile din pagină sau nu ai înţeles foarte bine cum pot să te ajut, uite mai jos datele noastre de contact.

Sună-ne cu încredere ca să vorbim direct, orice părere ai avea şi orice întrebare !

Loredana şi Ciprian Scutariu

  • Telefon: 0757071327 , 0733029589
  • Program de comunicare: 09:00 – 20:00
  • scutariu.loredana@gmail.com
  • scutariu.ciprian@gmail.com
  • Furnizor: SC PRO IMPULS TRAINIG SRL
  • CUI: 41888917